Produse educaționale premium pentru părinți și copii

EU, TU și CEILALȚI

Relațiile sănătoase se învață. Acest atelier îi ajută pe copii să se cunoască mai bine, să își exprime opiniile cu încredere și să înțeleagă cum pot construi relații bazate pe respect reciproc.

Prin activități interactive și discuții adaptate vârstei, participanții învață să recunoască și să respecte limitele personale, să gestioneze presiunea grupului și să își dezvolte încrederea în sine fără a renunța la propria identitate.

Schimbările durabile apar atunci când ceea ce învață copilul este susținut și acasă. „Efectul de acasă” este întâlnirea în cadrul căreia oferim părinților contextul, instrumentele și exemplele practice necesare pentru a continua conversațiile începute în atelier. Părinții participanți află ce competențe dezvoltă copiii, cum pot susține autonomia și încrederea acestora și cum pot aborda teme precum limitele personale, siguranța, presiunea grupului și comunicarea deschisă în familie.

Cum transformi câteva ore de învățare într-o schimbare care durează.

Întâlnirea cu părinții este opțională, dar foarte recomandată. În această întâlnire nu numai că se vor prezenta rapid activitatea din fiecare atelier, instrumentele la care vor acces copiii, dar părinții vor avea oportunitatea să experimenteze și ei la rândul lor, folosirea unor dintre ele, și să obțină răspunsuri la întrebările pe care le au.

  • Recomandată înainte de participarea la atelier
    Informații practice și exemple concrete
    Timp pentru întrebări și răspunsuri
    Susținere pentru provocările specifice vârstei 10–14 ani

Durată: 1 oră

Preț: 70 lei/părinte

Intâlnirile cu părinții sunt programate pentru 22, respectiv 29 iunie, în intervalul orar 17-18:00

Atelier pentru dezvoltarea limitelor personale și a relațiilor sănătoase.

Prin jocuri, exerciții practice și discuții adaptate vârstei, participanții învață să recunoască și să respecte limitele personale, să spună „da” și „nu” atunci când este nevoie și să gestioneze mai bine presiunea grupului.

✔ Pentru copii 10–12 ani
✔ Grupe mici și sigure
✔ Fără telefoane mobile
✔ Facilitatori cu experiență

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul pentru fete de 10 - 12 ani este programat pentru 23 iunie, în intervalul orar 10:00 - 12:30.

Atelierul combină:

  • jocuri și activități interactive;
  • exerciții practice;
  • discuții ghidate;
  • metode validate în educația pentru sănătate și dezvoltare personală.

Să spună cu adevărat:

  • „Nu mă simt confortabil.”
  • „Nu sunt de acord.”
  • „Am dreptul la propria opinie.”
  • „Îți respect alegerea, chiar dacă este diferită de a mea.”

Atelierul Eu, Tu și Ceilalți îi ajută pe copii să își dezvolte una dintre cele mai importante competențe pentru viață: capacitatea de a construi relații sănătoase fără să își piardă identitatea.

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul pentru fete de 12 - 14 ani este programat pentru 25 iunie, în intervalul orar  10:00 - 12:30

Atelier pentru dezvoltarea limitelor personale și a relațiilor sănătoase.

Prin jocuri, exerciții practice și discuții adaptate vârstei, participanții învață să recunoască și să respecte limitele personale, să spună „da” și „nu” atunci când este nevoie și să gestioneze mai bine presiunea grupului.

✔ Pentru copii 10–12 ani
✔ Grupe mici și sigure
✔ Fără telefoane mobile
✔ Facilitatori cu experiență

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul pentru băieți de 10 - 12 ani este programat pentru 30 iunie, în intervalul orar 10:00 - 12:30.

Atelierul combină:

  • jocuri și activități interactive;
  • exerciții practice;
  • discuții ghidate;
  • metode validate în educația pentru sănătate și dezvoltare personală.

Să spună cu adevărat:

  • „Nu mă simt confortabil.”
  • „Nu sunt de acord.”
  • „Am dreptul la propria opinie.”
  • „Îți respect alegerea, chiar dacă este diferită de a mea.”

Atelierul Eu, Tu și Ceilalți îi ajută pe copii să își dezvolte una dintre cele mai importante competențe pentru viață: capacitatea de a construi relații sănătoase fără să își piardă identitatea.

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul pentru băieți de 12 - 14 ani este programat pentru 2 iulie, în intervalul orar  10:00 - 12:30

CORPUL MEU ESTE DOAR AL MEU

Fiecare copil are dreptul la siguranță, respect și propriile limite. Acest atelier îi ajută pe copii să înțeleagă că propriul corp le aparține și că au dreptul să spună „Nu” atunci când ceva îi face să se simtă inconfortabil.

Într-un mediu sigur și prietenos, participanții descoperă cum să își protejeze spațiul personal, cum să recunoască situațiile nepotrivite și cum să ceară ajutor atunci când au nevoie, dezvoltând autonomie și încredere în sine.

Efectul de acasă este întâlnirea dedicată părinților care doresc să continue acasă ceea ce copilul începe să învețe în atelier. Instrumente practice, exemple concrete și răspunsuri la întrebările specifice vârstei 10–14 ani.

Afli cum poți susține acasă ceea ce copilul începe să învețe în atelier.

Întâlnirea cu părinții este opțională, dar foarte recomandată. În această întâlnire nu numai că se vor prezenta rapid activitatea din fiecare atelier, instrumentele la care vor acces copiii, dar părinții vor avea oportunitatea să experimenteze și ei la rândul lor, folosirea unor dintre ele, și să obțină răspunsuri la întrebările pe care le au.

  • Recomandată înainte de participarea la atelier
  • Informații practice și exemple concrete
  • Timp pentru întrebări și răspunsuri
  • Susținere pentru provocările specifice vârstei 10–14 ani

Durată: 1 oră

Preț: 70 lei/părinte

Intâlnirile cu părinții sunt programate pentru 6, respectiv 13 iulie, în intervalul orar 17-18:00

Atelier pentru siguranță personală, autonomie și respectarea limitelor.

Copii vor învăța:

  • • când este în regulă să spună „Nu”;
  • • cum să recunoască un comportament nepotrivit;
  • • cui să ceară ajutor;
  • • că sentimentele și limitele lor contează.

Atelierul „Corpul meu este doar al meu” a fost creat pentru a dezvolta autonomia, respectul de sine și capacitatea copiilor de a se proteja în situații dificile.

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul pentru fete de 10 - 12 ani este programat pentru 07 iulie, în intervalul orar 10:00 - 12:30.

Participanții descoperă într-un mod adaptat vârstei cum să recunoască situațiile inconfortabile, să își protejeze spațiul personal și să ceară ajutor atunci când au nevoie.

✔ Pentru copii 10–14 ani
✔ Grupe mici și sigure
✔ Fără telefoane mobile
✔ Activități practice și interactive

Far far away, behind the word mountains, far from the countries Vokalia and Consonantia, there live the blind texts. Separated they live in Bookmarksgrove right at the coast

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul este programat pentru 9 iulie, în intervalul orar 10:00 - 12:30

Atelier pentru siguranță personală, autonomie și respectarea limitelor.

Copii vor învăța:

  • • când este în regulă să spună „Nu”;
  • • cum să recunoască un comportament nepotrivit;
  • • cui să ceară ajutor;
  • • că sentimentele și limitele lor contează.

Atelierul „Corpul meu este doar al meu” a fost creat pentru a dezvolta autonomia, respectul de sine și capacitatea copiilor de a se proteja în situații dificile.

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul pentru băieți între 10 și 12 ani este programat pentru 14 iulie, în intervalul orar 10:00 - 12:30.

Un atelier esențial pentru copiii care trebuie să învețe că au dreptul la limite, la siguranță și la propriile alegeri.

Participanții descoperă într-un mod adaptat vârstei cum să recunoască situațiile inconfortabile, să își protejeze spațiul personal și să ceară ajutor atunci când au nevoie.

✔ Pentru copii 10–14 ani
✔ Grupe mici și sigure
✔ Fără telefoane mobile
✔ Activități practice și interactive

Durată: 2,5 ore
Preț: 250 lei/copil

Atelierul este programat pentru 16 iulie, în intervalul orar 10:00 - 12:30

Pachet dezvoltare personală și siguranță pentru copii de 10 - 14 ani

Două ateliere care construiesc împreună încrederea, autonomia și capacitatea de a face alegeri sănătoase

Copiii au nevoie de mai mult decât informații pentru a se simți în siguranță și pentru a construi relații sănătoase. Au nevoie să înțeleagă cine sunt, care le sunt limitele, cum să le exprime și cum să le protejeze atunci când se confruntă cu presiunea grupului, influența socială sau situații care îi fac să se simtă inconfortabil.

De aceea am creat un pachet care reunește două ateliere complementare, concepute să dezvolte competențe esențiale pentru viață.

În primul atelier, Eu, Tu și Ceilalți, aceste abilități sunt extinse în zona relațiilor. Participanții învață să își exprime opiniile cu încredere, să spună „da” și „nu” atunci când este necesar, să gestioneze influența grupului și să construiască relații bazate pe respect reciproc.

În al doilea atelier, Corpul meu este doar al meu, copiii descoperă că au dreptul la siguranță, la limite personale și la propriile alegeri. Învață să recunoască situațiile care le provoacă disconfort, să își respecte corpul și emoțiile și să ceară ajutor atunci când au nevoie.

Împreună, cele două experiențe oferă un parcurs coerent de dezvoltare personală: de la cunoașterea și protejarea propriei persoane, la comunicarea sănătoasă și relaționarea echilibrată cu ceilalți.

Ce câștigă copilul?

  • mai multă încredere în sine;
  • o înțelegere mai clară a propriilor limite și nevoi;
  • capacitatea de a comunica mai ferm și mai respectuos;
  • instrumente practice pentru gestionarea presiunii grupului;
  • abilități de auto-protecție și luare a deciziilor;
  • relații mai sănătoase cu colegii, prietenii și familia.

 

De ce să alegi pachetul?

Participarea la ambele ateliere oferă o experiență mai completă și mai valoroasă decât participarea la unul singur. Temele se completează reciproc, iar exercițiile și discuțiile din cele două sesiuni consolidează învățarea și aplicarea practică a competențelor dezvoltate.

Preț pachet: 400 lei (în loc de 500 lei dacă atelierele sunt achiziționate separat)

Alege atelierul potrivit sau oferă copilului experiența completă de dezvoltare personală și siguranță.