Apariții media

Pentru prima dată la Constanța, pacienții pot primi servicii de medicina stilului de viață și schimbare comportamentală sub același acoperiș, la Centrul de Excelență Clinică al Fundației Baylor Marea Neagră.

Beneficiari sunt pacienții cronici cu diabet și boli asociate, pacienții cu obezitate și seniorii cu probleme de mobilitate, cărora li se recomanda schimbarea stilului de viață, dar nu aveau unde să se adreseze pentru suport si asistență pe parcursul întregului proces.

Acum, însă, pe baza unui set de analize esențiale sunt evaluate principalele organe interne și rezultatele obținute sunt puse în context clinic, biologic și social.  Astfel, specialiștii Fundației coordonează monitorizarea medicală specifică afecțiunilor de fond (obezitate, diabet, boli cardiovasculare, HIV, hepatite virale cronice, sau alte afecțiuni cronice) cu medicina stilului de viață – consiliere privind obiceiurile alimentare, mișcare ghidată și sprijin psihologic. Noile servicii sunt personalizate pentru fiecare categorie de beneficiari.

 

 

„La Fundația Baylor, ne ghidăm după cele mai bune practici internaționale. Acest proiect nu înseamnă doar diagnostic medical, este o schimbare de perspectivă. Pacienții noștri, obișnuiți să se concentreze doar pe HIV, devin mai conștienți de sănătatea întregului organism. Iar sănătatea ficatului este o piesă-cheie în procesul de îmbătrânire activă și fără complicații”, a explicat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al instituţiei.

Mihaela Bogdan, director de programe: „Am avut bucuria să prezint telespectatorilor DOTTO TV noua ofertă de servicii pe care Fundația Baylor o pune la dispoziția comunității. Sub același acoperiș, echipa noastră multidisciplinară – medici, psihologi, nutriționiști și antrenori – oferă evaluări complexe și personalizate, care acoperă sănătatea fizică, emoțională și obiceiurile de viață.

Am vorbit despre pachetele de analize și monitorizare pentru depistarea riscurilor de boli cronice frecvente, despre serviciile de testare pentru HIV, hepatite și sifilis, dar și despre programul de wellness care și-a propus să creeze un spațiu de întâlnire și învățare pentru seniori.

Mesajul Fundației Baylor este simplu: îngrijirea sănătății este accesibilă și completă atunci când comunitatea are la dispoziție servicii integrate și sprijin profesionist. Invităm constănțenii să profite de aceste resurse, să vină la evaluări și să își acorde timp pentru sănătatea lor.”

 

Ne-am asigurat că 300 de copii au șansa de a se naște sănătoși la Constanța, fără infecție cu HIV.

Am derulat singurul program din România care a oferit femeilor care trăiesc cu HIV posibilitatea să aibă familia pe care și-o doresc: sarcini atunci când vor și când starea lor de sănătate este potrivită, numărul de copii visat și, cel mai important, copii sănătoși.

 

Folosirea exclusivă a laptelui praf în alimentația nou născutului este esențială pentru prevenirea transmiterii infecției cu HIV de la mamă la copil.

Fundaţia Baylor Marea Neagră asigură necesarul de lapte praf nou-născuților din mame infectate cu HIV tocmai pentru a se asigura că cei mici au toate șansele de fi sănătoși.

Donațiile din comunitate ne ajută să achiziționăm cantitatea lunară necesară de lapte praf pentru acești copii.

31 iulie 2025

Despre programul de oprire a transmiterii infecției cu HIV de la mamă la copil, succesul acestuia și nevoia de sprijin din partea comunității scrie jurnalista Claudia Corbu în Ziua de Constanța: „în fiecare lună, în liniște, Fundația oferă sprijin real, acolo unde sistemul public tace. 
Dar Baylor face mai mult decât să distribuie cutii de lapte. Mamele sunt ghidate pas cu pas: primesc consiliere, testări, tratament și educație medicală, pentru ca fiecare copil să aibă un început de viață fără HIV. Fiecare caz este urmărit cu atenție timp de 18 luni, până la confirmarea finală că bebelușul este sănătos. Este o muncă invizibilă pentru mulți, dar cu impact major asupra comunității. Fără această intervenție, riscul de transmitere a HIV de la mamă la copil ar crește alarmant – și odată cu el, nevoia de tratamente costisitoare și traume pe viață.

11 iulie 2025

Am fost invitați să vorbim la DOTTO TV despre programul nostru de educație pentru sănătate. 
Fundația Baylor Marea Neagră schimbă de peste două decenii regulile jocului în educația pentru sănătate din județul Constanța, ajungând acolo unde e cea mai mare nevoie – în școlile din mediul rural. În doar primele luni ale anului școlar 2025, peste 3500 de copii au învățat, clar și aplicat, cum să aibă grijă de sănătatea lor. Programul vine ca un răspuns direct la o realitate îngrijorătoare: în România, doar 1 elev din 10 are acces la educație pentru sănătate, deși 91% dintre decese sunt cauzate de boli cronice care pot fi prevenite prin informare corectă, din timp. Baylor dovedește că schimbarea începe cu educația și că fiecare copil informat e un pas spre o societate mai sănătoasă.

10 iulie 2025

Întreruperea programelor de prevenire ori neglijarea unor componente cheie precum asigurarea necesarului de lapte praf, ar putea duce la situații nefericite pentru familii – copii infectați prin transmitere materno-fetală, cu implicații majore pentru sănătatea publică. La Fundația Baylor Marea Neagră, suntem hotărâți să nu neglijăm niciuna dintre componentele programului de îngrijire pentru persoanele care trăiesc cu HIV. Apreciem că este mai mult decât o necesitate medicală, o responsabilitate morală față de familiile care depind de acest suport pentru a le asigura copiilor o viață sănătoasă.” – Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră.

9 iulie 2025

Vă propunem să urmăriți aici interviul acordat de Ana-Maria Schweitzer, directorul Fundației Baylor, Cătălinei Buzoianu, realizatoarea emisiunii „În slujba cetățenilor”, la Antena 3 CNN Constanța. Ana-Maria Schweitzer a vorbit despre rezultatele celui mai lung program de testare voluntară din România, cel derulat în Constanța de Centrul de Excelență Clinică Baylor. Programul are un rol esențial în controlul infecțiilor cronice cu HIV, virusuri hepatitice și altor infecții cu transmitere sexuală. Cu aproape 107.000 de beneficiari de la lansarea programului, în 2007, acesta reușește să îndepărteze barierele din calea accesului la consiliere și testare și susține persoanele diagnosticate pe termen lung, prin servicii de navigare, consiliere psihologică și servicii medicale de specialitate.

8 iulie 2025

DOTTO TV: „Sunt mame ca oricare altele. Își cresc copiii cu dragoste, cu grijă și cu speranță. Dar în viața lor, fiecare gest, fiecare decizie, fiecare vizită la medic vine cu o întrebare în plus. Sunt mamele seropozitive. Cum afectează viața de zi cu zi statutul de mamă HIV-pozitivă? Am aflat răspunsul de la psihologul Elena Melinte-Rizea, de la Fundația Baylor Marea Neagră.”

7 iulie 2025

De 25 de ani, într-un colț discret al Constanței, o echipă mică face lucruri mari — fără zgomot, fără reflectoare, dar cu impact uriaș. Fundația Baylor Marea Neagră a devenit, în acest sfert de secol, un pilon al sănătății publice în Dobrogea. A testat peste 100.000 de persoane, a sprijinit mii de pacienți cu HIV sau hepatite și a reușit imposibilul: să țină sub control, prin prevenție și îngrijire integrată, o criză care altfel ar fi explodat. Povestea lor nu e despre aplauze, ci despre constanță, empatie și rezultate. Acum, când riscă să piardă sprijinul vital pentru a continua, poate e momentul ca tăcerea să se transforme în recunoaștere.

12 aprilie 2025

Suntem onorați să vă anunțăm că programul nostru educațional „Unified U=U Education” a fost selectat ca prim exemplu de bună practică în raportul anual al HIV Outcomes!
Raportul evidențiază inițiativa noastră ca model de succes în oferirea unor sesiuni de consiliere consecvente și bazate pe dovezi științifice pentru toți pacienții înscriși în programele noastre de îngrijire. Prin acest program, Fundația Baylor contribuie la îmbunătățirea înțelegerii principiului U=U (Undetectable=Untransmittable / Nedetectabil=Netransmisibil) și, în același timp, combate stigma și discriminarea cu care se confruntă persoanele care trăiesc cu HIV.

2 aprilie 2025

Constanța rămâne pe harta roșie a bolilor infecțioase. Hepatitele B și C, sifilisul și infecția cu HIV sunt afecțiuni care continuă să fie depistate târziu, iar numărul cazurilor nediagnosticate este, în continuare, îngrijorător.

Fundația Baylor Marea Neagră trage un semnal de alarmă și oferă o soluție concretă: testare rapidă, gratuită și, foarte important, confidențială. Testarea salvează vieți, iar prevenția este esențială spun reprezentanții Baylor. Cu atât mai mult cu cât bolile transmisibile nu țin cont de vârstă, educație sau statut social.

28 ianuarie 2025

Educația pentru sănătate reprezintă una dintre direcțiile principale de acțiune ale Fundației Baylor Marea Neagră. În emisiunea Dialoguri la zi de la Radio România Constanța, invitatele realizatoarei Mihaela Andrei au avut prilejul să discute despre felul în care stigmatizarea pune pe pacientul cu boală cronică o presiune mai mare decât boala propriu-zisă. Monica Anghel, coordonator de proiect și Gabriela Murtaza, specialist în comunicare au vorbit despre programul „Educație pentru sănatate”, desfășurat în școlile județului Constanța. Fundația Baylor Marea Neagră oferă programe educaționale complete în domeniul sănătății pentru unități școlare din județul Constanța, bazate pe o experiență de peste 20 de ani în educația pentru sănătate. Activitățile de educație pentru sănătate se desfășoară în baza parteneriatului cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa (CJRAE).

18 ianuarie 2024

Tema în dezbatere la Radio Constanța vizează astăzi deopotrivă domeniile medical și social, strategiile și programele publice: vorbim de infecția  HIV-SIDA, dar și de alte tipuri de infecții cronice, cum sunt hepatitele virale.

Mihaela Bogdan, director de programe și Elena Costi, psiholog, au fost invitatele Mihaelei Andrei la emisiunea „Tema zilei”, la Radio Constanța. Colegele noastre ai vorbit despre infecțiile cronice cu HIV și cu virusurile hepatitice B și C, despre evoluția numărului de infecții așa cum rezultă din datele colectate în programul de testare gratuită și voluntară derulat de Fundație din 2007 și despre prioritățile echipei în asistența pe termen lung pacienților cu infecții cronice. Ascultătorii emisiunii au putut afla care sunt noile provocări în ceea ce privește calitatea vieții persoanelor care trăiesc cu infecții cronice odată cu îmbătrânirea și cu instalarea unor alte boli cronice. Aici puteți asculta întreaga emisiune.

18 decembrie 2023

În 2023, o echipă de la Fundația Baylor Marea Neagră a oferit sesiuni de educație pentru sănătate adolescenților și tinerilor studenți. Sute de participanți au primit informații despre HIV-SIDA și hepatita B și C. Psihologii fundației au constatat, la final, o schimbare semnificativă în atitudinile față de persoanele care trăiesc cu HIV.

„Nouă din 10 liceeni ar accepta fără rezerve persoane care trăiesc cu infecții cronice în cercul lor de prieteni,” a declarat psihologul șef Elena Rizea.

Liceenii au arătat niveluri ridicate de înțelegere în ceea ce privește utilizarea prezervativului și riscurile de transmitere sexuală, 99% răspunzând corect la întrebările conexe. Concluzia, adolescenții sunt mai toleranți și mai receptivi la informații științifice atunci când efortul de educație pentru sănătate este atent planificat.

13 decembrie 2018

Ștefania Mihale, invitata realizatoarei de emisiuni pe teme de sănătate Carmen Sandu, explică la Radio Constanța de ce a fost necesar ca Fundația să desfășoare un amplu proiect de recuperare a vaccinării BCG pentru copiii persoanelor care trăiesc cu HIV, care sunt criteriile de eligibilitate în vederea vaccinării și de ce acești copii fac parte dintr-o grupă aflată la risc. Aflați din înregistarea intervenției colegei noastre și despre testarea copiilor care au beneficiat de acest program, în vederea eliminării suspiciunilor cu privire la expunerea la tuberculoză.

23 noiembrie 2018

Invitat al realizatoarei radio Carmen Sandu la Radio Constanța, medicul primar pneumolog Emanoil Vasiliu, vorbește despre prevenirea, controlul și tratamentul tuberculozei. Aflați din înregistrarea întervenției colegului nostru care sunt noutățile pe care le aduce legea TBC, care sunt drepturile suplimentare ale pacientului, dar și obligațiile acestuia. Dr. Vasiliu mai vorbește și despre tuberculoza multidrog rezistentă, care sunt comportamentele care conduc la aceasta, dar și despre modul în care persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA și beneficiază de servicii medicale și psihosociale pe termen lung la Fundația Baylor Marea Neagră sunt ajutate să prevină tuberculoza sau să trateze cu succes această coinfecție.

10 octombrie 2018

Într-o intervenție la Radio Constanța, Carmen Sandu prezintă broșura „11 căi de luptă împotriva depresiei” editată de echipa Fundației Baylor Marea Neagră. Instrumentul este destinat persoanelor care trăiesc cu infecții cronice și care se cronfruntă, în procent mai mare decât populația generală, cu această afecțiune. Ghidul este unul foarte prietenos, este accesibil atât în format electronic cât și tipărit, fiind pus gratuit la dispoziția beneficiarilor serviciilor de îngrijire pe termen lung. Beneficiarii găsesc în paginile sale sfaturi practice ușor de reținut și de pus în practică.

24 februarie, 2016

Cei mai tari vloggeri din Romania au urcat pe scena Maritimo Shopping Center sa sustina cu prezenta lor campania umanitara ”Am nevoie de lapte” din cadrul proiectului Copiii Pretiosi, proiect demarat de fundatia Baylor Marea-Neagra. Initiativa a fost prezentata la Antena 1 de Constanta.

21 iulie, 2015

Știre la Radio Constanța, despre noile echipamente ale cabinetului de stomatologie, din cadrul Centrului de Excelență Baylor.

25 septembrie, 2015

Anunt la Radio Sky si Doina cu privire la intalnirile grupurilor de informare de la Baylor.

29 august, 2014

Emisiunea Exercitiul de civism, realizata de Auris Luca, la Radio Sky, cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta impotriva Hepatitei, in care s-a discutat despre proiectul de testare si ingrijire pe termen lung pentru hepatite, lansat de Fundatia Baylor.

27 martie, 2014

Directorul de programe Stefania Mihale, intr-un interviu realizat de Carmen Sandu, la Radio Constanta, despre proiectul TB Guard.

18 martie, 2014

Realizatorul Radio Constanta, Carmen Sandu, intr-un interviu cu Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundatiei Baylor, despre extinderea donatiilor de medicamente si consumabile sanitare catre spitale din intreaga tara.

3 decembrie, 2013

Stire aparuta pe 3 decembrie in emisiunea Reporter de la TV Neptun

1 decembrie, 2013

Stire aparuta in emisiunea Reporter de la TV Neptun, pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta Impotriva HIV/SIDA.

19 noiembrie, 2013

Stire aparuta in emisiunea Reporter de la TV Neptun, din 19 noiembrie, despre „Copiii pretiosi” ai beneficiarelor Fundatiei Baylor

14 noiembrie, 2011

Realizatorul Sky FM Auris Luca, intr-un interviu cu psihologul clinician al Baylor Luiza Vlahopol, despre modalitatile in care psihologul poate ajuta pacientii infectati cu HIV.

10 noiembrie, 2011

Emisiunea Exercitiu de Civism, de la Sky Fm, gazduieste o discutie cu Ana-Maria Schweitzer despre programele Baylor: programul de testare si programul de la Centrul de Excelenta Clinca HIV.

8 februarie, 2011

Inotatorul olimpic Razvan Florea sustine campania „2% pentru Baylor, 2% pentru excelenta”. Dna Auris Luca, Sky FM Radio, ii ofera lui Razvan ocazia de a impartasi ascultatorilor motivele care l-au indemnat sa fie ambasadorul acestei campanii. Ascultati partea 1.

17 noiembrie, 2010

Realizatorii emisiunii „Apel de urgenta”, de la Neptun TV, au petrecut o intreaga zi pe teren cu echipa Baylor. Afla din acest reportaj ce facem noi, pentru cine si de ce.