Medicamente de 4 milioane de dolari au sosit pentru a ajuta sistemul sanitar românesc

Așa cum și-a propus, programul național de donații de medicamente desfășurat de Fundația Baylor, încheie anul în forță. Datorită eforturilor echipei din proiect, o nouă donație de medicamente, în valoare de aproximativ 4 milioane de dolari a ajuns în România.

Sprijinim pacienții cu boli cronice și suntem mândri că în acest transport sunt cuprinse medicamente care vor contribui la tratarea pacienților cu hepatita C, boli cardio-vasculare și diverse boli infecțioase ” a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al fundației.

Proiectul este construit pe baza parteneriatelor cu spitalele publice din România și asigură oferirea gratuită și necondiționată a acestor medicamente pacienților îngrijiți de acestea.

De această dată, medicamentele vor ajunge către pacienți din Constanța, Vaslui, Dolj, Hunedoara, Brașov, precum și în București „, a explicat Adelina Negulescu, ofițer donații medicale la Baylor.

Anul acesta, parteneriatele cu spitalele din România au fost extinse, în cadrul rețelei proiectului fundației fiind incluse aproximativ 11 spitale. Prin acest ajutor în produse medicale, se urmărește completarea bugetelor spitalelor și susținerea medicilor în realizarea unui act medical profesionist.

Fundația Baylor Marea Neagră derulează programul de donații de medicamente în parteneriat cu Fundația AmeriCares din Statele Unite ale Americii. Extins din 2014 către o rețea de spitale din toate zonele geografice ale țării după ce, timp de aproape 10 ani a funcționat doar la nivel local, programul s-a bucurat de un real succes, numai anul trecut peste 14.000 de pacienți ai unităților medicale beneficiind de medicamente și suplimente nutritive gratuite.

Share

Articole similare