Persoanele strămutate din Ucraina au încă nevoie de sprijin!

Februarie 2022 ne-a transformat pe noi, europenii din statele învecinate Ucrainei, în martori ai dezrădăcinării violente a peste 4 milioane de cetățeni ai acestei țări.
Cei mai mulți dintre ei s-au refugiat îndreptându-se către state cu limbi și culturi asemănătoare, cum ar fi Polonia sau Bulgaria. Mulți au ales însă să se stabilească în România unde au solicitat sprijinul statului nostru.

Majoritatea sunt femei și copii. Multe mame. Ele au fost obligate să facă alegeri dureroase: și-au lăsat în urmă soții, fii, tot ceea ce le era familiar pentru a-și salva copiii minori. Fac un efort impresionant pentru a-i ține în siguranță, departe de traumele și privațiunile războiului.

Fundația Baylor Marea Neagră s-a mobilizat din fazele timpurii ale conflictului de la granița României. Cu ajutorul donatorilor de la Texas Children’s Global Health, fundația vine în întâmpinarea nevoilor de sănătate ale ucrainenilor care se află în Constanța.

Persoanele care s-au stabilit în Constanța și au solicitat sprijin temporar pe teritoriul României vor putea beneficia de serviciile integrate pe care Fundația Baylor Marea Neagră și Centrul pentru Resurse Civice le oferă în cadrul unui nou parteneriat, încheiat recent.

Organizațiile partenere își vor promova reciproc serviciile în rândul beneficiarilor direcți. Se va formula, astfel, un răspuns eficient la nevoile de servicii de sănătate, de navigare a persoanelor cu statut de refugiat în sistemul de sănătate local, traducere față în față sau telefonic pe parcursul consultațiilor, medicamente de primă necesitate, orientare culturală, cursuri de formare profesională și limbă română, consiliere juridică, psihologică și asistență materială pentru cei aflați în dificultate.

„Ne așteptăm ca parteneriatul nostru să contribuie la bunăstarea persoanelor care au ales Constanța atunci când au solicitat sprijin temporar din partea statului.” – Mihaela Bogdan, director de programe, Fundația Baylor Marea Neagră

„Atunci când două organizații cu experiență substanțială își conjugă efortul pentru o cauză umanitară, comunitatea are doar de câștigat! Parteneriatul dintre Fundatia Baylor Marea Neagră și Centrul pentru Resurse Civice contribuie semnificativ la asistența umanitară acordată persoanelor strămutate din Ucraina, care locuiesc în județul Constanța,” a declarat Cosmin Bârzan, președintele Centrului pentru Resurse Civice.

Share

Articole similare