Statisticile europene arată că România se află pe primele locuri la numărul de infecţii cu virus hepatitic B sau C.
Un studiu privind prevalenţa cazurilor de hepatite virale B şi C în Uniunea Europeană a concluzionat că ţările din sudul şi din estul UE înregistrează mai mulţi pacienţi cu aceste afecţiuni decât cele din nordul sau din vestul continentului. România este pe primul loc la cazurile de hepatită virală B înregistrate în rândul populaţiei generale, cu 4,4%, la polul opus fiind Irlanda, cu numai 0,1%. În cazul hepatitei virale C, ţara noastră se clasează pe locul al doilea, după Italia. În România, prevelenţa HCV este de 3,2%, faţă de 2.2% în Grecia, 2% în Slovacia şi 0,1% în Belgia.
În ciuda cifrelor îngrijorătoare, vaccinul împotriva virusului hepatitic B nu va mai exista pe piaţa din România până în ianuarie 2018, din motive ce ţin de fabricaţie. În aceste condiţii, dacă Ministerul Sănătăţii nu găseşte nicio soluţie, aproximativ 150.000 de nou-născuţi ar putea rămâne neimunizaţi. Potrivit Mediafax, Ministerul mai are puţin peste 20.000 de doze de vaccin.
Sursă foto: http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/systematic-review-hepatitis-B-C-prevalence.pdf