Tratament inovator pentru copiii cu tuberculoză

Un medicament nou pentru copiii cu tuberculoză a fost lansat zilele acestea de Societatea Pediatrică din Papua Noua Guinee, în Parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Departamentul Naţional de Sănătate, Spitalul General din Port Moresby, Baylor College of Medicine Texas Children’s Hospital Program şi Exxon Mobil.

Dr. Henry Welch, preşedintele Societăţii Pediatrice a decarat că medicamentul este dizolvabil şi va putea fi administrat mai uşor copiilor. La rândul său, medicul Lucy John de la Departamentul Naţional de Sănătate spune că motivul pentru care copiii se îmbolnăvesc de tuberculoză, în cele mai multe cazuri, este pentru că părinţii suferă de această boală. Totuşi, tuberculoza este o boală vindecabilă şi noul medicament este un mod de a reduce cazurile de îmbolnăvire la copii.

Proiectul va fi testat timp de 12 luni la Spitalul General din Port Moresby şi presupune tratamentul cu numai două pastile pe zi. Copiii nu vor mai primi medicaţie specifică adulţilor, dificil de înghiţit, pastile care trebuie zdrobite sau tăiate în jumătate, cu un gust neplăcut. Aceste pastile dizolvabile au gust dulce şi un dozaj potrivit pentru copii. În urmă cu mai puţin de un an, tratamentul a fost lansat şi în ţări precum Kenya, Republica Democrată Congo şi Myanmar.

„Tratamentul este inovator nu neapărat prin compoziţia sa, ci mai ales prin modul de administrare. Este foarte important să tratăm tuberculoza, iar facilitarea administrării medicaţiei este, fără doar şi poate, un pas înainte”, a declarat dr. Emanoil Vasiliu, medic pneumoftiziolog la Fundaţia Baylor Marea Neagră.

Sursa foto: The Global Tuberculosis Program

Share

Articole similare