Viitoarele cadre medicale la „școală” la Baylor

Zeci de elevi și studenți, viitoare cadre medicale, au venit în vizită la Centrul de Excelență pentru a învăța direct de la echipa Fundației Baylor Marea Neagră câteva modalități concrete prin care pot evalua riscurile de expunere la hepatite virale și HIV.

Multe discuții au fost despre riscurile asociate diferitelor comportamente sexuale și despre rolul cadrului sanitar în a merge dincolo de problema pentru care vine pacientul la controlul medical. De multe ori, pacientul se prezintă pentru o problemă, dar de exemplu, evaluarea istoricului vieții sexuale, poate orienta cadrul medical în a alege cele mai potrivite investigații și servicii medicale.

„Planificarea familială, testarea pentru HIV și hepatite, vaccinarea pentru hepatită B sunt recomandări care devin obișnuite pentru profesioniștii sensibilizați la aspectele legate de bolile infecțioase. Noi ne dorim ca aceste comportamente să fie deprinse de viitoarele cadre medicale încă de pe băncile școlii” a declarat Ștefania Mihale, director de dezvoltare programe medicale în cadrul fundației.

De asemenea, având în vedere că pe 6 aprilie s-au împlinit 14 ani de la înființarea Centrului de Excelență Baylor participanții la sesiuni au avut ocazia să vizioneze un film despre istoricul centrului și despre modul în care s-au pus în Constanța bazele activității de îngrijire a persoanelor infectate cu HIV.

Deși Fundația Baylor Marea Neagră este cunoscută în special pentru furnizarea de cursuri acreditate pentru specialiștii din domeniul medical, echipa se preocupă permanent și de pregătirea celor care nu sunt încă în contact direct cu pacienții: „Acești tineri vor deveni practicieni ocupați și cu multe responsabilități. Efortul nostru este de a-i învăța cum să comunice eficient cu pacienții, fără să se lase influențați de aparențe”, a completat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al organizației.

Share

Articole similare