Baylor şi Spitalul Militar, parteneriat pentru sănătate

img-20161124-wa0013Fundaţia Baylor Marea Neagră continuă colaborarea cu Spitalul Militar Constanţa. Parteneriatul dintre cele două instituții a fost reînnoit, iar cadrele medicale ale instituției sanitare au aflat, în cadrul unei întâlniri, mai multe detalii despre serviciile oferite de Centrul Clinic de Excelenţă Baylor.

„Era necesară o prezentare a serviciilor Baylor într-un cadru formal, la una dintre întâlnirile medicilor militari. Am profitat de invitație şi ne-am prezentat partenerilor noştri. Intervenţia a fost una potrivită atât din perspectiva prezentării serviciilor destinate pacienţilor şi profesioniştilor, dar şi din cea a consolidării relaţiei cu medicii, nu doar cu conducerea instituţiei medicale”, a declarat Mihaela Bogdan, director de proiecte al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

Share

Articole similare