Două zile intense de informare și analiză cu experta în psihologia sănătății Alexandra Dima

Echipa departamentului psihosocial a avut ocazia să discute cu Alexandra Dima despre modurile în care pot fi îmbunătățite serviciile de îngrijire psiho-socială pentru persoanele care trăiesc cu infecții cronice. Pe parcursul celor două zile, au fost prezentate o serie de provocări ce apar în activitatea curentă. Întâlnirea a oferit cadrul de lansare al unei noi analize a datelor colectate care să determine îmbunătățirea serviciilor centrate pe pacient.

Pentru mine, orice nouă întâlnire cu echipa Fundației, cu care colaborez de multă vreme, este o bucurie. Experiența clinică vastă, de peste două decenii, a echipei Fundației Baylor Marea Neagră a condus la acumularea unui volum considerabil de dovezi bazate pe practică. Acestea, analizate cu atenție, au potențialul de a ghida modul de desfășurare al cercetării, iar acest lucru va contribui, cu certitudine, la îmbunătățirea serviciilor centrate pe pacient.” – Alexandra Dima, cercetător post-doctoral în științele sănătății, Institutul de Cercetare Sant Joan de Déu, Barcelona

Pentru colegele mele și pentru mine, acest schimb de experiență are o importanță deosebită. Întâlnirea aceasta va produce rezultate pozitive, sub forma unor noi studii și analize prin care să putem contribui la o mai bună îngrijire a persoanelor care trăiesc cu infecții cronice. Cu Alexandra Dima colaborăm de mulți ani, și pot spune că și datorită colaborării acestui lucru reușim să aplicăm cele mai noi tehnici de îngrijire și intervenție.” – Ana-Maria Schweitzer, director executiv

Share

Articole similare