Texas Children’s Global Health – sănătatea globală în atenția directorilor executivi ai organizațiilor partenere

Îmbunătățirea situației sanitare la nivel global a permis reluarea, în iunie anul acesta, a obișnuitelor întâlniri de lucru ale directorilor executivi ai organizațiilor afiliate la rețeaua de sănătate globală a Spitalului Pediatric Texas din Houston (Texas Children’s Global Health).

Texas Children’s Global Health se concentrează pe abordarea cauzelor majore ale bolilor care afectează sănătatea și supraviețuirea copiilor: tuberculoza, malaria, malnutriția și cancerul, şi contribuie la schimbarea perspectivelor pe care le au copiii afectați de boli care le pot pune viața în pericol dar care pot fi tratate.

Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră a declarat: „Situația ultimilor ani ne-a demonstrat că vom continua să ne confruntăm cu noi provocări în domeniul nostru de activitate – îngrijirea pe termen lung a persoanelor cu boli cronice sau infecții asimilate bolilor cronice, precum HIV sau hepatitele B și C. Faptul că suntem afiliați unei rețele globale cu sediul în Houston ne permite să ne coordonăm pentru a oferi îngrijire medicală centrată pe familie, tratament pediatric, specializări pentru profesioniștii din medicină și cercetare la același standard de calitate în 14 țări de pe 4 continente.”

Parteneriatul tehnic cu Texas Children’s Hospital permite organizațiilor partenere din ArgentinaBotswana, Columbia, Eswatini, Lesotho, MalawiRomania, Tanzania și Uganda  să beneficieze de consultanță tehnică și operațională. Acest fapt le permite organizațiilor partenere să instituie, în țările în care își desfășoară activitatea, modele de îngrijire care să poată fi replicate cu ușurință. Astfel, un număr cât mai mare de persoane să aibă acces la servicii medicale și psihosociale susținute și neîntrerupte.

Share

Articole similare