Aderenţa poate fi studiată şi de studenţii Universităţii din Iaşi

Manualul pentru clinicieni “Teoria şi practica aderenţei la tratament”, realizat de Ana-Maria SCHWEITZER, Alexandra L. DIMA, Luiza VLAHOPOL, Simona I. STANCIU este folosit de  studenţii care urmează cursurile programului masteral de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei al Universităţii din Iaşi.

Doamna conf. univ. dr. Daniela Muntele ne-a declarat că manualul va fi folosit „cu prioritate pentru programul masteral Psihologie Clinică şi Psihoterapie, acesta fiind deja inclus în fondul de studiu pentru disciplina “Comportamente şi riscuri pentru sănătate”, dar și pentru alte discipline și specializări conexe. Manualul “Teoria şi practica aderenţei la tratament” este un excelent instrument de studiu pentru viitorii psihologi care aleg să devină clinicieni.”

Din prezentarea lucrării reţinem

Teoria și practica aderenței la tratament“ se adresează studenților masteranzi și doctoranzi în psihologie, psihologilor clinicieni, consilierilor, medicilor și cercetătorilor și este structurată în două mari părți:

–    secțiunea teoretică, în care autorii își propun să consolideze cunoștințele legate de aderență ale cititorilor, aducând în prin-plan informații științifice la zi din domeniul psihologiei sănătății;

–    secțiunea aplicativă, în cadrul căreia se exemplifică modul în care se poate dezvolta o intervenție de susținere a aderenței, aplicând toți pașii și principiile științifice menționate în prima parte. Aici sunt descrise și o serie de studii de caz care vor primi sprijinul standard pentru aderență ce se livrează în mod obișnuit în clinica Baylor.

Manualul a fost elaborat de specialiști din cadrul Centrului Clinic de Excelență Baylor în colaborare cu un cercetător din cadrul Școlii de Cercetare a Comunicării de la Universitatea din Amsterdam și combină experiența clinică a cadrelor medicale din România cu noile idei teoretice şi metodologice apărute în cercetare despre aderență pentru a da naştere unei baze solide pentru realizarea de intervenţii specializate pentru persoanele cu tratamente de lungă durată din România.”

Despre acest manual puteţi afla mai multe detalii aici

Manualul pentru clinicieni „Teoria şi practica aderenţei la tratament” poate fi comandat direct la adresele de e-mail ale Fundaţiei Baylor Marea Neagră office@baylor-romania.ro sau pr@baylor-romania.ro.

Dacă doriţi, lucrarea poate fi achiziţionată în format Kindle.

Volumul tipărit mai  poate fi comandat aici.

Share

Articole similare